Patinoarul este deschis de doar un pic mai mult de un an. De atunci foarte mulţi copii au învăţat să patineze la noi, prin programul educaţional „patinaj în şcoli”, precum şi în alte programe organizate de către antrenorii noştri.
După ce au învăţat să patineze, mulţi au rămas aproape de patinoar şi au continuat într-unul din grupele noastre de hochei, sau patinaj artistic.
Organizăm cu regularitate acţiuni în care sunt implicaţi şi părinţii copiilor. De ex. Cupa Moş Crăciun, sau la închiderea sezonului.
Patinajul ajută copii să se dezvolte echilibrat. Pe lângă faptul că ei învaţă să se „balanseze” pe o lamă de câţiva milimetri, se obişnuiesc cu ceea ce înseamnă disciplina şi atenţia. În plus orice fel de mişcare ajută corpul să se dezvolte armonios.